Generarea și calculul unui indicator compus permite reprezentarea sintetică a unei noțiuni sau a unui concept și posibilitatea de a măsura nivelul de performanță în ceea ce privește domenii/concepte complexe. Un indicator compus foarte cunoscut este Human Development Index (dezvoltat de Națiunile Unite) care și-a propus să ierarhizeze țările de pe glob pe o scală a “dezvoltării umane”, și este construit ca sinteza a trei indici: indicele speranței de viață, indexul educației (compus din media anilor de școală și speranța de viață școlară) și indexul veniturilor. La polul opus se situează indicii care agregă un număr mare de indicatori, de la zece (de exemplu Regional Innovation Scoreboard: 12 indicatori) la câteva sute (Global Competitiveness Index). Alte exemple de indici care agregă un număr mare de indicatori: European Innovation Scoreboard (25 de indicatori), Regional Entrepreneurship Development Index (14 „piloni” sau dimensiuni care la rândul lor agregă alți indicatori, dintre care unii sunt compoziți).
Construirea unui indicator compus oferă posibilitatea comparării nivelului de perfomanță a unor entități (țări sau regiuni) și ierarhizarea reciprocă a acestora – aspect care, în lipsa indicatorului compus, se realiza numai prin comparații de tipul unu-la-unu, pentru indicatori și dimensiuni care au niveluri de realizare diferite. Astfel, după transferul indicatorilor/dimensiunilor pe o scală normalizată, există posibilitatea de comparare a unor aspecte agregate și interrelaționate. O observație importantă se referă la faptul că, într-un indicator compus, indicatorii cu creștere negativă (exemplu: rata persoanelor expuse la sărăcie) sunt redați în sens invers, astfel încât citirea și integrarea componentelor să se facă uniform iar valorile între 1 și 10 să fie comparabile.
Un al treilea avantaj este ca un indicator compus oferă posibilitatea folosirii unei măsurări complexe în cadrul unei strategii, cu avantajul de a putea caracteriza situația atât în detaliu (pe fiecare dimensiune) cât și în ansamblul ei. În consecință, construcția și elaborarea unui indicator compus poate avea ca rezultat o platformă de acțiune (cu direcții clare) pentru atingerea unor obiective majore. În aceeași ordine de idei, pentru că oferă o imagine clară asupra disparității între dimensiuni, un indicator compus poate folosi ca instrument pentru prioritizarea politicilor publice (în mod diferențiat, conform situației constatate în regiunea respectivă). De asemenea, dezvoltarea unui indicator compus permite verificarea unor scenarii diferite în cazul adoptării unor politici diferite (și testarea unor variante înainte de acțiunea sau decizia propriu-zisă).
Pașii parcurși de utilizatori pentru crearea unui indicator compus
Metodologiile de calcul ale indicilor diferă, însă agregatorul Starea Națiunii a ales cea mai simplă metodă, anume excluderea extremelor, evaluarea distribuției și corectarea abaterilor excesive și normalizarea valorilor pentru redarea pe o scală de la 1 la 10. De asemenea, pentru că agregatorul Starea Națiunii oferă instrumente personalizate și flexibile pentru elaborarea politicilor publice, se oferă utilizatorului posibilitatea de a calcula propriul indicator compus, prin:
(Pasul 1) Posibilitatea de a selecta indicatorii din biblioteca de indicatori existent (care nu coincide cu baza de date totală a domeniilor, ci reprezintă o selecție a indicatorilor adecvați ca potențiale componente ale unui indicator compus);
(Pasul 2) Selectarea ponderilor fiecărei componente: valoarea indicatorului compus se va schimba odată cu schimbarea ponderilor indicatorilor selectați de către utilizator;
După parcurgerea acestor pași, indicatorul compus se afișează ca valoare curentă.
Pentru recalcularea indicatorului compus cu alți parametri (alți indicatori, alte ponderi) se reia procesul de mai sus.
Nici un indicator selectat.
Pentru a efectua corelația selectați doi indicatori.
Pentru a efectua genera indicatorul compus selectați minim doi indicatori și maxim zece indicatori.
Această pagină web este cofinanțată din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020
Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro
Conținutul acestei pagini web nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene. Întreaga responsabilitate asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor paginii web.