Indicatorul arată tendința în timp, bazată pe model, a biomasei stocurilor de pește în raport cu 2003 în apele UE din Atlanticul de Nord-Est și mările adiacente (zona FAO 27) și este prezentat ca indice 2003 = 100. Biomasa stocului de pește este o funcție caracteristicilor biologice precum abundența și greutatea și pot indica starea unui stoc de pește atunci când este măsurată în raport cu valorile de referință. Indicatorul este calculat pe baza evaluărilor cantitative ale stocurilor de o singură specie. Seriile cronologice complete sunt actualizate în fiecare an, incluzând uneori noi stocuri datorită evaluărilor cantitative disponibile recent, ceea ce poate duce la mici diferențe de la un an de publicare la altul.

Indicatorul prezintă numărul și proporția de stocuri de pește evaluate în apele UE din Atlanticul de Nord-Est și mările adiacente (zona FAO 27) pentru care mortalitatea actuală prin pescuit (F) depășește mortalitatea prin pescuit estimată în concordanță cu atingerea randamentului maxim sustenabil (Fmsy). Mortalitatea prin pescuit este o măsură a morții sau a eliminării de pești dintr-o populație din cauza pescuitului. Mortalitatea prin pescuit compatibilă cu atingerea randamentului maxim durabil este determinată de dimensiunea medie pe termen lung a stocului care permite pescuitul la acest nivel. Pentru ca pescuitul să fie sustenabil, F nu ar trebui să depășească Fmsy - punctul în care se poate face cea mai mare captură dintr-un stoc de pește pe o perioadă nedeterminată fără a-i cauza daune.
Valoarea mediană a presiunii de pescuit bazată pe model (F/Fmsy) indică tendința de exploatare: valorile sub 1 indică niveluri de pescuit sustenabile (F F Fmsy). Valoarea mediană bazată pe model este calculată pentru un număr mai mic de stocuri decât numărul indicat de stocuri de pește evaluate.

Indicatorul arată ponderea apelor marine eutrofe în Zona Economică Exclusivă (ZEE). O zonă este clasificată ca eutrofică dacă pentru mai mult de 25% din zilele de observație ale unui an dat, concentrațiile de clorofilă, factor al eutrofizării, trec peste procentul de 90% a valorii de referință a perioadei 1998-2017. Eutrofizarea este procesul prin care un exces de nutrienți - în principal fosfor și azot - duce la creșterea vegetației, în special a algelor, într-un spațiu acvatic, rezultând o scădere a calității apei. La rândul său, acest lucru poate provoca moartea prin hipoxie a organismelor acvatice. Activitățile antropice, cum ar fi agricultura, acvacultura, industria și canalizarea, sunt principala sursă de aport nutritiv în zonele cu probleme. Directiva-cadru privind strategia maritimă (MSFD) impune statelor membre să raporteze cu privire la eutrofizare pentru mările lor regionale la fiecare 6 ani.