Domeniul: Sănătate și bunăstare
Subdomeniul: Bunăstare pentru toți
Privind în timp evoluția numărului de instituţii de asistenţă socială din România, destinate asistării adulților, se constată o creștere continuă a acestuia, începând cu anul 2011 și continuând cu anul 2012, în care a apărut Legea 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale. Pe parcursul anilor următori, efectele aplicării normelor metodologice ale acestei legi, menite să sprijine persoanele vulnerabile în vederea depăşirii situaţiilor de dificultate, să prevină şi să combată riscul de excluziune socială, precum și să susțină creşterea calităţii vieţii şi promovarea incluziunii sociale a acestora, s-au reflectat în creșterea numărului unităților de servicii sociale destinate adulților cu dizabilități, în 2019 figurând 503 de astfel de centre. Un impact în acest sens l-a avut și programul de interes național demarat în anul 2018, „Creșterea capacității serviciilor publice de asistență socială din unele unități administrativ-teritoriale”.
Periodicitate: Anuală
Unitate de masura: Numar
Această pagină web este cofinanțată din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020
Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro
Conținutul acestei pagini web nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene. Întreaga responsabilitate asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor paginii web.