Domeniul: Foamete “zero”
Subdomeniul: Sprijinirea producției autohtone în domeniul agro-alimentar
Valoarea investiţiilor destinate sprijinului pentru instalarea tinerilor fermieri măsoară fondurile europene nerambursabile accesate pentru înfiinţare de exploataţii agricole prietenoase mediului înconjurător. În perioada analizată, 2009-2017, accesarea fondurilor europene nerambursabile prezintă diferenţe foarte mari între ani, anul 2016 fiind punctul maxim din seria analizată cu puţin peste 173 milioane lei. În anii 2015 şi 2017 au fost înregistrate valori apropiate, de peste 21 de milioane lei, iar în anul 2012 a fost înregistrată cea mai mică valoare, de 1,4 milioane lei.
Diferenţele dintre ani pot avea următoarele cauze: creşterea interesului pentru agricultură al tinerilor şi de a avea propria afacere, îmbunătăţirea educaţiei şi a condiţiilor de accesare. Aceste creşteri ale accesării fondurilor europene conduc la asigurarea viitorului agriculturii româneşti.
Periodicitate: Anuală
Unitate de masura: Lei
Această pagină web este cofinanțată din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020
Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro
Conținutul acestei pagini web nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene. Întreaga responsabilitate asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor paginii web.