Definiţie: Speranţa de viaţă la naştere reprezintă numărul mediu de ani pe care îi are de trăit un nou născut, dacă ar trăi tot restul vieţii în condiţiile mortalităţii pe vârste din perioada de referinţă a tabelei de mortalitate.

Speranţa de viaţă la 65 ani reprezintă numărul de ani pe care îi are de trăit o persoană la 65 ani în condiţiile mortalităţii pe vârste din perioada de referinţă a tabelei de mortalitate.

Speranţa de viaţă sănătoasă la naştere reprezintă numărul mediu de ani pe care îi are de trăit un nou născut în stare bună de sănătate, având în vedere ratele specifice de mortalitate şi morbiditate pentru anul de referinţă. Speranţa de viaţă sănătoasă la 65 ani reprezintă numărul de ani pe care îi are de trăit o persoană de 65-ani în stare bună de sănătate, având în vedere ratele specifice de mortalitate şi morbiditate pentru anul de referinţă.

Definiţie: Ponderea cheltuielilor cu prevenţia se calculează prin raportarea cheltuielilor curente de sănătate pentru prevenţie din anul de referinţă la cheltuielile curente de sănătate din acel an şi înmulţite cu 100.

Prevenţia în sănătate reprezintă orice măsură care are ca scop evitarea sau reducerea numărului sau gravităţii leziunilor şi bolilor, sechelele şi complicaţiile acestora (Pomey et al., 2000). Prevenţia se bazează pe o strategie de promovare a sănătăţii, care implică un proces pentru a permite oamenilor să-şi îmbunătăţească sănătatea prin controlul unora dintre determinanţii imediaţi (OECD-Eurostat-WHO - A System of Health Accounts 2011).

Conform metodologiei statisticilor europene în domeniul sănătăţii, în această categorie sunt incluse serviciile primare şi secundare de prevenţie ce acoperă măsuri menite să evite apariţia bolilor şi factorilor de risc pentru întârzierea debutului unei boli, diminuarea numărului de cazuri noi, anticiparea apariţiei şi reducerea gravităţii bolilor. Scopul măsurilor de prevenţie primară este reducerea riscurilor înainte ca acestea să genereze unele efecte, de exemplu prin vaccinare.Prevenţia secundară implică intervenţii specifice cu scopul depistării bolii şi apoi începerea tratamentului în cel mai scurt timp, de ex. prin screening. Prevenţia secundară creşte astfel oportunităţile pentru intervenţii mai puţin costisitoare şi mai puţin invazive, previne evoluţia bolilor şi apariţia simptomelor. O caracteristică a prevenţiei secundare este aceea că are loc înainte de diagnosticare şi, deseori, aceste cazuri de depistare precoce implică servicii de laborator şi de imagistică.