Orizont 9 - Mediu - Rata de reciclare a deseurilor municipale

Domeniul: Consum și producție responsabile

Subdomeniul: Producție și consum durabile

Rata de reciclare a deșeurilor municipale contribuie la evaluarea orizontului 9 al ODD 12, care vizează creșterea gradului de pregătire a societății pentru reutilizare și reciclare prin aplicarea ierarhiei de gestionare a deșeurilor. Acest indicator urmăreşte să încurajeze prevenirea generării de deșeuri și reutilizarea, promovând utilizarea durabilă a resurselor, creșterea ratei de reciclare și îmbunătățirea calității materialelor reciclate. Depozitele de deşeuri eliberează metan, un gaz de seră foarte puternic, care este asociat cu schimbările climatice, gestionarea neadecvată a deşeurilor contribuind la schimbările climatice şi la poluarea atmosferică. Reciclarea poate contribui la scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră şi a altor emisii.
În perioada analizată, evoluția cantității de deșeuri municipale generate a avut un trend descendent, în anul 2018 înregistrându-se o scădere cu 19,2% faţă de anul 2008, iar cantitatea de deșeuri municipale reciclate a avut o evoluție ascendentă în perioada 2008-2010, după care a început să scadă, în anul 2018 înregistrându-se o scădere cu 27,7% faţă de anul 2010.
De asemenea, rata de reciclare a deșeurilor municipale a înregistrat o evoluție ascendentă accentuată în perioada 2008 - 2010, de la 1,1% la 12,8%, urmată de o scădere în anul 2011 la 11,7%. Rata de reciclare a deșeurilor municipale a înregistrat cel mai ridicat nivel în anul 2012 (14,8%).

Selectați un singur set de date pentru a vedea Trendul sau Media Mobilă. (exemplu: Feminin, 2008)

Filtre Alese

GEO: 7 zone selectatex


Pentru actualizare grafic, click Afișează date.
3AFIȘEAZĂ DATE

Periodicitate: Anuală

Unitate de masura: Procente (%)

 

Această pagină web este cofinanțată din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro

Conținutul acestei pagini web nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene. Întreaga responsabilitate asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor paginii web.

Help Desk
Help Desk
Help Desk