Q1. În general, considerați că România în momentul de față se îndreaptă într-o direcție bună sau într-o direcție greșită?
Q2. În privința schimbărilor climatice, oamenii au păreri împărțite. Unii consideră că pe întreaga planetă Pământ au avut loc schimbările climatice semnificative, în special în ultimii treizeci de ani. Alții, din contră, consideră
Q3. Cât de mulțumit sau de nemulțumit sunteți de activitatea statului român privind limitarea efectelor schimbărilor climatice și adaptarea la acestea?
Q4. În România, considerați că temperaturile medii au crescut (e mai cald), au scăzut (e mai frig) sau au rămas la fel față de acum 30 de ani?
Q5. În România, considerați că, în medie, plouă mai mult sau mai puțin decât acum 30 de ani?
Q6. În România, considerați că în medie, ninge mai mult sau mai puțin decât acum 30 de ani?
Q7. În România, considerați că, în medie, sunt mai multe sau mai puține episoade de secetă se-veră decât acum 30 de ani?
Q8. În România, considerați că, în medie, sunt mai multe sau mai puține alunecări de teren decât acum 30 de ani?
Q9. În România, considerați că în medie, sunt mai multe sau mai puține inundații decât acum 30 de ani?
Q10. În România, considerați că în medie, sunt mai multe sau mai puține incendii naturale (nepro-vocate de om) decât acum 30 de ani?
Q11. În România, considerați că în medie, sunt mai multe sau mai puține terenuri afectate de deșertificare decât acum 30 de ani?
Q12. Dintre următoarele tipuri de fenomene meteorologice extreme, care considerați că produc efectele cele mai negative în România în momentul de față?
Q13. Până în anul 2050, în România se prognozează o creștere a temperaturii medii a aerului și schimbări majore în privința precipitațiilor: scăderi și creșteri semnificative de precipitații. În ce măsură considerați că această e
Q14. Cât de mult sau de puțin considerați că sunt afectate următoarele domenii ale vieții de către schimbările climatice recente? Industria
Q15. Cât de mult sau de puțin considerați că sunt afectate următoarele domenii ale vieții de către schimbările climatice recente? Producția de energie
Q16. Cât de mult sau de puțin considerați că sunt afectate următoarele domenii ale vieții de către schimbările climatice recente? Agricultura
Q17. Cât de mult sau de puțin considerați că sunt afectate următoarele domenii ale vieții de către schimbările climatice recente? Pescuitul
Q18. Cât de mult sau de puțin considerați că sunt afectate următoarele domenii ale vieții de către schimbările climatice recente? Turismul
Q19. Cât de mult sau de puțin considerați că sunt afectate următoarele domenii ale vieții de către schimbările climatice recente? Sănătatea
Q20. Cât de mult sau de puțin considerați că sunt afectate următoarele domenii ale vieții de către schimbările climatice recente? Educația
Q21. Cât de mult sau de puțin considerați că sunt afectate următoarele domenii ale vieții de către schimbările climatice recente? Infrastructura
Q22. Cât de mult sau de puțin considerați că sunt afectate următoarele domenii ale vieții de către schimbările climatice recente? Construcțiile
Q23. Cât de mult sau de puțin considerați că sunt afectate următoarele domenii ale vieții de către schimbările climatice recente? Transporturile
Q24. Cât de mult sau de puțin considerați că sunt afectate următoarele domenii ale vieții de către schimbările climatice recente? Resursele de apă
Q25. Cât de mult sau de puțin considerați că sunt afectate următoarele domenii ale vieții de către schimbările climatice recente? Pădurile
Q26. Cât de mult sau de puțin considerați că sunt afectate următoarele domenii ale vieții de către schimbările climatice recente? Biodiversitatea (animalele și plantele sălbătice)
Q27. Cât de mult sau de puțin considerați că sunt afectate următoarele domenii ale vieții de către schimbările climatice recente? Asigurările
Q28. Cât de mult sau de puțin considerați că sunt afectate următoarele domenii ale vieții de către schimbările climatice recente? Activitățile recreative
Q29. Sunt multe domenii în care trebuie acționat în privința schimbărilor climatice. Resursele însă nu sunt suficiente pentru a ne ocupa egal de toate, ele trebuie prioritizate. Care considerați că este, dintre următoarele, domeniul în care
Q30. Cât de mulțumit sunteți de acțiunile statului român privind următoarele măsuri ce țin de tranziția energetică din România, pentru prevenirea efectelor schimbărilor climatice: Trecerea de la producția de energie electrică pe bază de
Q31. Cât de mulțumit sunteți de acțiunile statului român privind următoarele măsuri ce țin de tranziția energetică din România, pentru prevenirea efectelor schimbărilor climatice: Generarea de energie termică verde (geotermică) pentru î
Q32. În privința educației privind schimbările climatice, părerile sunt împărțite. Cât de multe cre-deți că știu românii despre schimbările climatice și efectele acestora asupra societății?
Q33. Cât de mulțumit sau de nemulțumit sunteți de felul în care instituțiile românești cooperează între ele privind limitarea efectelor schimbărilor climatice și adaptarea la acestea?
Q34. Considerați că în România domeniul agriculturii este influențat de către schimbările climatice în bine sau în rău?
Q35. Considerați că în România domeniul silviculturii (tot ce ține de păduri) este influențat de către schimbările climatice în bine sau în rău?
Q36. Cât de mare sau de mic este efectul pe care considerați că îl au gazele cu efect de seră în producerea schimbărilor climatice?
Q37. Cât de mulțumit sau de nemulțumit sunteți de activitatea statului român în privința reducerii emisiilor gazelor cu efect de seră?
Q38. Dintre următoarele tipuri de activități economice, care considerați că este cea care produce cele mai multe gaze cu efect de seră?